editori:
Silviu Dragomir
Magdalena Mărculescu
Vasile Dem. Zamfirescu
director editorial
anansi. world fiction:
Bogdan-Alexandru Stănescu
redactare:
Ruxandra Câmpeanu
design:
Andrei Gamarț
director producție:
Cristian Claudiu Coban
dtp:
Dan Crăciun
Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.
Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.
Titlul original: Franz K. Âşıkları
Autor: Burhan Sönmez
Copyright © BURHAN SÖNMEZ, 2024
Copyright © Kalem Agency, 2024
Copyright © Editura Trei, 2026,
pentru traducerea în limba română
O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București
Tel.: +4 021 300 60 90; Fax: +4 0372 25 20 20
www.edituratrei.ro
ISBN (print): 978-606-40-3171-6
ISBN (EPUB): 978-606-40-3260-7
„L-ai iubit cât a fost viu şi l-ai iubit şi după aceea. Dacă l-ai iubit, n-a fost un păcat că l-ai omorât. Sau e mai mult de-atât?“
Ernest Hemingway, Bătrânul și marea1
„Va să zică vreți să-mi ardeți cărțile, domnule?“
Miguel de Cervantes, Don Quijote de la Mancha2
1
BERLINUL DE VEST
SECȚIA DE POLIȚIE
Orașul Berlin este împărțit în două de un zid. Cei care se abat pe acolo în vara anului 1968 se uită la zidul lung cât o zi de post și se plâng de arșița care devine tot mai amarnică, precum și de autobuzele care întârzie să se arate.
Camera de interogatoriu de la subsolul secției de poliție din Bulevardul Friesen este răcoroasă. Încăperea este stăpânită de mucezeala care se răspândește din zidurile de piatră.
Comisarul Müller stă așezat în fața suspectului Ferdy Kaplan; își aprinde o țigară și suflă fumul în aer. Cercetează din priviri hârtiile împrăștiate pe masă și mormăie pentru sine.
Comisarul Müller: „Da, numele folosit în pașaport…“
Ferdy Kaplan: „Folosit?! Este vorba de numele meu real, Ferdy Kaplan. Asta n-are însă importanță.“
Comisarul Müller: „Ce anume n-are importanță?“
Ferdy Kaplan: „Numele…“
Comisarul Müller: „De ce?“
Ferdy Kaplan: „O să găsiți lămuririle necesare în documentele din fața dumneavoastră. Ele au să vă ofere răspunsuri la toate întrebările pe care mi le adresați.“
Comisarul Müller: „Măcar de-ar fi așa, domnule Kaplan! O să aflăm însă răspunsuri la unele dintre întrebări chiar de la dumneavoastră. Nu-i așa, băieți?“ (Râde către ceilalți trei polițiști aflați în încăpere.)
Ferdy Kaplan: „Urmează să aflați de unde și de la cine am procurat arma?“
Comisarul Müller: „Ajungem și acolo! Potrivit înscrisurilor din dosar, sunteți cazat în Steglitz3. Mama dumneavoastră este nemțoaică, iar tatăl, turc. Rezultă că locuiți la Istanbul. Vă duceți foarte des la Paris. Spuneți-mi mai întâi când ați venit la Berlin!“
Ferdy Kaplan: „Eu m-am născut aici. Sunt de prin partea locului. Nu vorbiți cu mine de parcă aș fi un venetic!“
Comisarul Müller: „Sunteți de prin partea locului, numai că în cea mai mare parte a timpului locuiți prin alte părți.“
Ferdy Kaplan: „Acesta nu este un delict! Dacă și dumneavoastră v-ați fi dus viața prin alte părți, poate că v-ați fi găsit o meserie mai acătării!“ (Ferdy Kaplan se uită către polițistul care stă așezat la masa de alături și ia notițe.)
Comisarul Müller: „Nu mă plâng de meseria mea! Eu stau mai bine decât dumneavoastră în clipa asta. Nu vă gândiți la mine, gândiți-vă la propria persoană!“
Ferdy Kaplan: „Eu sunt mulțumit de scaunul pe care stau.“
Comisarul Müller: „Cum de puteți să fiți atât de sigur de dumneavoastră?!“
Ferdy Kaplan: „Dacă doriți, am să vă explic!“
Comisarul Müller: „Așa?“
Ferdy Kaplan: „Da, am să vă explic!“
Comisarul Müller: „Frumos, ce să zic…“
Ferdy Kaplan: „De unde ați dori să încep?“
Comisarul Müller: „De ce nu începeți cu momentul nașterii, ba chiar cu mama și cu tatăl… Rari sunt cei de felul dumneavoastră!“
Ferdy Kaplan: „În ce sens?“
Comisarul Müller: „Suspecții sunt, în general, scumpi la vorbă, nu se arată dornici să flecărească.“
Ferdy Kaplan: „Sunt niște indivizi lipsiți de credință, de aceea se codesc s-o facă.“
Comisarul Müller: „Vreți să spuneți că săvârșirea unui delict presupune credință?“
Ferdy Kaplan: „Eu nu consider că aș fi comis vreun delict — am făcut ceea ce-mi impunea lucrul în care cred. Trebuia săvârșit ceea ce se cuvenea a fi săvârșit.“
Comisarul Müller: „Așa, trebuia săvârșit ceea ce se cuvenea a fi săvârșit?! Adevărul e că sunt curios să aflu ce-o să-mi povestiți!“
Ferdy Kaplan: „Ceea ce am să vă spun eu este deja consemnat în catastifele dumneavoastră, așa că nu mai e cazul să luați notițe! (Ferdy Kaplan privește în direcția polițistului care stă așezat la masa alăturată și ia notițe.) Mama era o susținătoare a nazismului. Tata, care era de origine turcă, împărtășea aceleași convingeri. Au murit amândoi în ultimele zile ale războiului, în timpul unui bombardament sovietic. Pe mine m-a salvat dintre ruine bunicul. La un an după aceea, când s-a îmbolnăvit de rinichi, acesta și-a dat seama, pesemne, că n-avea s-o mai ducă mult, așa că m-a trimis la Istanbul, la familia tatei.
Pentru un copil de zece ani care venea dintr-un Berlin în ruine, ars din temelii, Istanbulul era un oraș fascinant. Ferdy a contemplat culorile cerului, care aici arătau cu totul altfel, printre turnuri, cupole și ziduri de cetate. A pătruns în piețele pline de freamăt și a cercetat fericirea care se oglindea pe chipurile oamenilor. A ciulit urechea la huruitul căruțelor, la troncănitul trenurilor care mergeau în suburbii și la sirenele vapoarelor. De-o parte a sa se găsea marea, la care nici măcar nu putuse visa pe vremea războiului, iar de cealaltă parte se aflau bunicii săi, pe care-i vedea atunci pentru prima oară. Acolo nu exista teama de moarte. Bunicul și bunica și-au îmbrățișat nepotul de parcă acesta ar fi fost un dar de la Dumnezeu. L-au culcat pe o saltea așternută în odaia lor. Serile îi depănau basmele pe care i le istorisiseră cândva și fiului lor și-i ascultau răsuflarea, care li se părea familiară.
În vreme ce își îmbogățea limba turcă, Ferdy se vedea nevoit să rabde zeflemelele unora dintre copiii de la școală și curiozitatea nemăsurată a altora. Sângele său german îl înzestra simultan cu cele două aspecte contrare ale vieții. Persoana cea mai apropiată de el era Amalya. Amalya, care nu semăna cu alte fete, se lua la harță cu băieții și-l proteja. Uneori îl însoțea pe jos până acasă. Într-o zi, când pe Ferdy l-a cuprins din nou durerea de cap, s-au așezat împreună într-un luminiș înconjurat de copaci. Amalya și-a trecut mâna peste tâmpla dreaptă a lui Ferdy, care îl durea, după care l-a sărutat pe obraz. Lui Ferdy i-a trebuit o săptămână ca să se arate la fel de curajos și să-i răspundă printr-un sărut timid. Se jucau adeseori separat de ceilalți copii. S-au pitulat printre stâncile de pe țărmul mării, în Kumkapı4, și pe după zidurile de cetate prefirate prin grădinile de legume din Yedikule5. Au cântat împreună, s-au cufundat în cărți împreună. Ferdy a reînceput să picteze. A pictat bărci pescărești, stoluri de pescăruși, apusuri de soare. Amalya l-a întrebat de ce nu aduceau acele tablouri cu picturile obișnuite. Bărcile zăceau într-o rână, pescărușii aveau aripile frânte, lumina zilei părea tulbure. Ferdy a mai zugrăvit și chipul zâmbitor, chipul senin, chipul toropit de somn al Amalyei.
Când a împlinit cincisprezece ani, Amalya s-a mutat cu mama ei în Franța. (Ferdy Kaplan nu vorbea însă despre Amalya când le istorisea polițiștilor viața sa.) În același an a murit și bunicul lui Ferdy. I-a stat inima pe nepusă masă în timp de sporovăia cu un mușteriu la taraba sa cu pește din Kumkapı. L-au îngropat în cimitirul de lângă zidurile Palatului Topkapı. În anul care a urmat, Ferdy și bunica sa se duceau la cimitir în fiecare vineri. Mai apoi se abăteau pe acolo de două ori pe an, cu ocazia sărbătorilor religioase. Viața se scurgea cu repeziciune, iar Ferdy se străduia să țină pasul cu iuțeala aceea și să crească cât mai grabnic. Dimineața se ducea la școală, iar după-amiaza o ajuta pe bunica sa la taraba cu pește. Se deprindea cu politica ascultând sporovăiala pescarilor. Tocmai ajunsese la putere partidul întemeiat de conservatori. Scena politică a țării era stăpânită de confuzie, iar puterea și opoziția arseseră, fiecare, toate punțile în urma lor. Nimeni nu vedea că o apucaseră pe o cale care urma să conducă la o lovitură de stat militară. Amalya plecase din țară la vremea când se forma noul guvern și urma să revină acasă zece ani mai târziu, la vremea când acesta se clătina. Altfel spus, tocmai atunci când au izbucnit demonstrațiile. Ferdy a văzut-o pe Amalya la una dintre aceste manifestații și a recunoscut-o imediat, în ciuda îmbulzelii care domnea în jur și a nenumăraților ani care trecuseră peste ei.
Comisarul Müller: „În ce fel a fost înrâurită existența dumneavoastră de tulburările politice? Este posibil ca tocmai aceste evoluții să fi determinat prezența dumneavoastră la secția de poliție în acest moment…“
Ferdy Kaplan: „Toate m-au înrâurit. Războiul care a distrus Germania, evoluțiile politice care au zguduit Turcia, evenimentele care au dat peste cap Franța…“
Comisarul Müller: „Franța, da. În timpul demonstrațiilor din luna mai6 vă aflați la Paris?“
Ferdy Kaplan: „Toată lumea se afla acolo.“
Comisarul Müller: „Și când ați venit aici?“
Ferdy Kaplan: „Acum o săptămână.“
Comisarul Müller: „Interesant! Ați părăsit Parisul în momentul când totul dădea în clocot, sub imboldul ardorii nebunești a tinerilor, și ați venit la Berlin. De ce?“
Ferdy Kaplan: „Oare nu dă și aici totul în clocot, ca să folosim expresia dumneavoastră?“
Comisarul Müller: „De aceea v-ați întors?“
Ferdy Kaplan: „Nu stă nimeni să cerceteze de ce te întorci acasă…“
Comisarul Müller: „Dacă e să faci cuiva de petrecanie, se caută o justificare.“
Ferdy Kaplan: „Vin la Berlin în fiecare an.“
Comisarul Müller: „Bine, dar ați venit direct aici sau v-ați abătut mai întâi prin Berlinul de Est?“
Ferdy Kaplan: „Nu, nici vorbă să mă duc prin Est.“
Comisarul Müller: „Vreți să spuneți că n-ați fost niciodată în Est?“
Ferdy Kaplan: „N-am mai fost în Est de când a fost divizat Berlinul.“
Comisarul Müller: „De ce? N-ați avut niciodată curiozitatea să știți cum arată cealaltă parte a orașului în care v-ați petrecut copilăria?“
Ferdy Kaplan: „De câte ori am venit la Berlin, am rămas de această parte a graniței. Aici se află casa noastră. Aici se află și mormântul bunicului.“
Comisarul Müller: „Casa dumneavoastră se află foarte aproape de Zid, însă, în ciuda acestui fapt, nu v-ați gândit niciodată să treceți în partea cealaltă. Chiar vă așteptați să vă credem?!“
Ferdy Kaplan: „Nu mă aștept la nimic din partea dumneavoastră.“
Comisarul Müller: „Ați ucis un student, domnule Kaplan. O să aflăm noi ce legătură are asta cu granița, cu Zidul!“
Ferdy Kaplan: „N-are nicio legătură cu granița, cu Zidul.“
Comisarul Müller: „Treaba noastră e să gândim invers decât spuneți dumneavoastră…“
Ferdy Kaplan: „Eu spun adevărul. Ceea ce spun eu e la fel de adevărat ca recunoașterea propriei identități și a agresiunii mele.“
Comisarul Müller: „În cazul acesta, de ce l-ați ucis pe student?“
Ferdy Kaplan: „De ce-l tot numiți student, n-are și el un nume?!“
Comisarul Müller: „Nu știți cine era? Sau poate că nu sunteți decât un ucigaș plătit și, în consecință, le luați viața unor persoane pe care nici măcar nu le cunoașteți?“
Ferdy Kaplan: „Eu nu ucid pentru bani.“
Comisarul Müller: „Atunci pentru ce?“
Ferdy Kaplan: „Îmi dați o țigară?“
Comisarul Müller: „Mai târziu. Acum să recapitulăm modul în care s-a petrecut incidentul. (Comisarul Müller se răsucește către polițistul cu barbă aflat în picioare.) Povestiți-ne dumneavoastră ce s-a întâmplat!“
Polițistul cu barbă: „Ieri, către seară, mă găseam în fața Bibliotecii Publice. Am auzit niște țipete care răsunau dinspre stația de autobuz de vizavi. Am dat fuga într-acolo. Bărbatul acesta și femeia care-l însoțea aveau niște arme în mâini. Au împușcat un student care se găsea în stație, așteptând autobuzul. Studentul s-a prăbușit la pământ fără suflare. În acest răstimp a mai fost rănit și un bătrân aflat tot în stație. Când am început eu să strig, cei doi au luat-o la sănătoasa. Am pornit pe urmele lor. Eu fugeam mai repede decât ei. Când și-au dat seama că n-au să poată scăpa de mine, Ferdy Kaplan s-a oprit în spatele unui copac și a tras în direcția mea. Voia ca femeia care-l însoțea să poată fugi. Eu eram însă hotărât să-i prind. M-am refugiat după colțul unei case și am început să răspund cu focuri de armă, având grijă să stau la adăpost. Când Ferdy Kaplan a rămas fără gloanțe, m-am năpustit asupra lui și l-am prins. În vremea aceasta, femeia a șters-o.“
Comisarul Müller: „Așa s-a întâmplat?“
Ferdy Kaplan: „Cum de a putut polițistul dumneavoastră să vadă atât de limpede pe întuneric? Nu e deloc verosimil! Eu mă aflam singur acolo. Nu știu cine era femeia care gonea alături de mine. După toate probabilitățile, e vorba de o persoană care s-a speriat, a intrat în panică și a rupt-o la fugă.“
Polițistul cu barbă: „Am adunat cartușele, iar numărul acestora depășește numărul de gloanțe pe care le conținea încărcătorul dumneavoastră. Altfel spus, s-au folosit două arme, nu una! Cealaltă armă se afla în posesia femeii, nu-i așa?“
Ferdy Kaplan: „Eu aveam două arme la mine. Când una dintre ele a rămas fără gloanțe, am aruncat-o printre copaci și am folosit-o pe cealaltă.“
Polițistul cu barbă: „Am scotocit peste tot, dar n-am găsit nicio altă armă. Suntem siguri că femeia aceea a acționat împreună cu dumneavoastră.“
Ferdy Kaplan: „Dacă sunteți așa de siguri, n-aveți decât să vorbiți cu ea!“
Polițistul cu barbă: „O să vorbim când o s-o găsim!“
Ferdy Kaplan: „Așadar, n-ați reușit să dați de ea…“ (În încăpere se așterne tăcerea. Bărbații aflați acolo se măsoară reciproc din ochi.)
Comisarul Müller: „O s-o găsim foarte curând și o s-o interogăm și pe ea.“
Ferdy Kaplan: „Pierdeți timpul de pomană!“
Comisarul Müller: „Nu vă faceți dumneavoastră griji pentru timpul nostru!“
Ferdy Kaplan: „Dacă tot vă drămuiți atât de bine vremea, cum de n-ați izbutit încă să aflați cine era tânărul acela?“
Comisarul Müller: „De unde deduceți dumneavoastră că n-am izbutit încă să aflăm?! După cum știți prea bine, se numește Ernest Fischer. Un student bun, interesat de studiu. S-a stabilit că a participat la două-trei dintre manifestațiile studențești care au dobândit amploare în ultima vreme, numai că nu era o persoană care să se remarce în asemenea măsură încât să fie aleasă cu necesitate drept țintă. Puteți să ne spuneți despre el ceva ce noi nu știm?“
Ferdy Kaplan: „Dacă aș ști v-aș spune!“
Comisarul Müller: „Ați avut vreo legătură cu celelalte atentate îndreptate împotriva studenților? De pildă, cu atacul din luna aprilie a acestui an?“
Ferdy Kaplan: „Vă referiți la atacul soldat cu rănirea lui Rudi Dutschke7? Oricum, suspectul în acel caz a fost deja reținut.“
Comisarul Müller: „Atunci știți și de studentul care a fost ucis anul trecut.“
Ferdy Kaplan: „Benno Ohnesorg8, da!“
Comisarul Müller: „Văd că urmăriți evenimentele îndeaproape.“
Ferdy Kaplan: „Nu e nimic surprinzător în asta, s-a scris în presă, incidentele respective au fost relatate inclusiv în ziarele din Paris și Istanbul.“
Comisarul Müller: „E adevărat că s-a stârnit cam prea multă zarvă în jurul lor.“
Ferdy Kaplan: „Și-apoi, autorul crimei de anul trecut nu era oare polițist?“
Comisarul Müller: „În aparență, da, însă bănuim că în spatele incidentului respectiv se află niște rețele de interese pe care n-am izbutit încă să le deslușim.“
Ferdy Kaplan: „E bine că suspectați rețelele de interese în care sunt implicați propriii dumneavoastră polițiști! Terenul pentru acel incident a fost însă pregătit de atacul pe care l-ați îndreptat împotriva manifestației studențești. Ați transformat strada într-un câmp de luptă pe motiv că studenții protestau împotriva șahului Iranului9. Dictatorul iranian urma să asiste la o reprezentație cu Flautul fermecat de Mozart, la Opera Germană10, iar dumneavoastră urma să vă oferiți serviciile…“
Comisarul Müller: „Scopul nostru este să asigurăm ordinea, să le facem oamenilor viața suportabilă…“
Ferdy Kaplan: „De aceea ați omorât un student?“
Comisarul Müller: „Dar oare dumneavoastră de ce ați omorât un student?“
Ferdy Kaplan: „Nu e același lucru!“
Comisarul Müller: „Aaa, desigur, dumneavoastră i-ați făcut de petrecanie croind mai întâi un plan, făcând pregătiri, luându-i urma omului… Nu e același lucru!“
Ferdy Kaplan: „Dacă ați cunoaște esența acestei chestiuni n-ați mai vorbi așa!“
Comisarul Müller: „Asta e adevărat. Esența chestiunii… Explicați-ne-o!“
Ferdy Kaplan: „Toate lămuririle sunt cuprinse în hârtiile aflate în fața dumneavoastră.“
Comisarul Müller: „Nu, nici vorbă, aici nu se află niciun fel de informații, exceptându-le pe cele privitoare la existența banală a unui student oarecare. Dumneavoastră trebuie să ne spuneți: ce fel de particularitate necunoscută nouă avea acest tânăr?“
Ferdy Kaplan: „Și eu știu aceleași lucruri ca și dumneavoastră, nu dispun de niciun fel de alte informații.“
Comisarul Müller: „Bine, dumneavoastră continuați-vă farsa! Noi am cercetat conexiunile politice ale lui Ernest Fischer. Am stabilit că nu face parte din Uniunea Studenților Socialiști din Germania. N-am reușit încă să identificăm vreo altă grupare secretă, activă, înființată de curând căreia să i se fi alăturat cumva. Cercetăm și posibilele sale conexiuni cu studenții împușcați anterior. De îndată ce o să descoperim un prim indiciu, o să deslușim și legătura dumneavoastră cu agresiunile respective! Sunt convins că delictele pe care le-ați comis merg până acolo!“
Ferdy Kaplan: „Cercetați bine! În felul acesta o să vedeți că n-am nimic de-a face cu cele două incidente de dată mai veche. Nici nu mă aflam aici la datele respective. Uitați-vă la ștampilele mele de intrare și ieșire din țară!“
Comisarul Müller: „Mama și tatăl lui Ernest Fischer sunt muncitori la uzina metalurgică. Ernest era un student bun, îndrăgit de colegii lui. Stau și mă întreb dacă nu cumva povestea aceasta a fost determinată de gelozie. Prietena dumneavoastră, cea care a șters-o, are vreo legătură cu crima?“
Ferdy Kaplan: „Absurd!“
Comisarul Müller: „Prin urmare, aveți o altă justificare, care nu este absurdă. De ce l-ați omorât?“
Ferdy Kaplan: „Îmi dați o țigară?“
Comisarul Müller: „Deducem că n-o să mărturisiți! La început am crezut însă că o să vorbiți cu deplină sinceritate.“
Ferdy Kaplan: „V-am spus tot ce știam. Cum aș putea să vorbesc despre ceva ce nu știu?“
Comisarul Müller: „O să descoperim noi, o să aflăm curând! O să vedem și dacă Ernest Fischer sau familia sa au vreo conexiune cu Turcia.“
Ferdy Kaplan: „Pierdere de vreme!“
Comisarul Müller: „Spuneți-ne ce anume n-ar fi pierdere de vreme!“
Ferdy Kaplan: „De acord, am să vă spun! Renunțați la aspectele asupra cărora vă concentrați acum atenția și ștergeți-vă din minte întrebările pe care mi le-ați pus! Dacă renunțați la aceste erori o să câștigați timp!“
Comisarul Müller: „Cuvintele acestea nu mi se par prea convingătoare! Trebuie să mai depuneți ceva strădanii ca să mă puteți convinge!“
Ferdy Kaplan: „Foarte bine, continuați să analizați atentatele mai vechi, interogați-i pe cei din Berlinul de Est, faceți cercetări la Istanbul! Dumneavoastră știți mai bine! N-o să reușiți să descoperiți nicio fărâmă de nimic!“
Comisarul Müller: „Mi-aș fi dorit să vă cred!“
Ferdy Kaplan: „Să vedem când o să vă dați seama că spun adevărul!“
Comisarul Müller: „Să nu vă îndoiți de competența noastră!“
Ferdy Kaplan: „Studentul acela se numea Fischer? Vă rog să le transmiteți părinților lui condoleanțele mele, dacă se poate…“
Comisarul Müller: „Condoleanțe? Familiei celui pe care l-ați ucis…“
Ferdy Kaplan: „Da.“
Comisarul Müller: „Cred că nu sunteți în toate mințile!“
Ferdy Kaplan: „Ba da, sunt în toate mințile, de aceea și doream să le transmit părinților lui Fischer condoleanțele mele. Din păcate însă, de-acum încolo nu prea mai are sens, este cam târziu…“
Comisarul Müller: „Ciudat…“
3. Actualul district Steglitz-Zehlendorf, aflat în sud-vestul Berlinului și renumit pentru pădurile, lacurile și zonele sale de relaxare, este alcătuit din cartierele Steglitz, Lichterfelde și Lankwitz.
4. Vechi cartier istanbulez situat de-a lungul țărmului nordic al Mării Marmara. Aici se află, începând din cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea, sediul Patriarhiei Armene din Constantinopol (parte a Bisericii Apostolice Armene) și o serie de instituții cultural-educative reprezentative pentru comunitatea armeană din Istanbul.
5. Celebre grădini de legume istanbuleze, care se întindeau cândva de-a lungul zidurilor moștenite de otomani din perioada bizantină și care au dispărut treptat, odată cu modernizarea orașului. Ele asigurau aprovizionarea parțială a piețelor cu produse proaspete.
6. Protestele studențești din mai 1968.
7. Alfred Willi Rudolf Dutschke (1940-1979), activist german, reprezentant de marcă al mișcării studențești din Republica Federală a Germaniei (Germania de Vest) în 1968. Originar din Germania de Est, unde se implicase în diverse acțiuni îndreptate împotriva statului comunist, se mută în Germania Federală în 1961, cu puțin înainte de ridicarea Zidului Berlinului, urmând studii de sociologie, de filozofie și de istorie la Freie Universität din Berlin. Devenit ulterior adept al marxismului, contribuie la radicalizarea mișcării studențești din Germania de Vest după asasinarea lui Benno Ohnesorg. La 11 aprilie 1968 este împușcat și grav rănit de către un tânăr muncitor cu convingeri de extremă-dreapta. Supraviețuiește cu greu atentatului, rămânând cu sechele pe viață.
8. Studentul Benno Ohnesorg (1940-1967), care participa la demonstrația îndreptată împotriva șahului Iranului în data de 2 iunie 1967, a fost urmărit și împușcat de la mică distanță de ofițerul de poliție Karl-Heinz Kurras, despre care urma să se vădească mai târziu că era informator al STASI, poliția secretă a Republicii Democrate Germane, și că, deci, acționase în respectiva împrejurare ca provocator. Se consideră că evenimentele asociate acestui moment au marcat începutul radicalizării mișcării studențești din Germania occidentală.
9. Aluzie la vizita de stat a lui Mohammad Reza Pahlavi (1919-1980), șah al Iranului în perioada 1941-1979, în Republica Federală a Germaniei, din mai-iunie 1967. Vizita, în cursul căreia șahul a fost însoțit de cea de-a treia soție a sa, Farah Diba, a stârnit numeroase controverse și, totodată, proteste din partea contestatarilor regimului autoritar al șahului.
10. Opera din Berlin.