Editori:

Silviu Dragomir

Magdalena Mărculescu

Vasile Dem. Zamfirescu

Director editorial nonficțiune:

Victor Popescu

Redactare:

Constantin Vlad

Design copertă:

Grace Han

Director producție:

Cristian Claudiu Coban

Dtp:

Mirela Voicu

Corectură:

Dana Anghelescu

Conținutul acestei lucrări electronice este protejat prin copyright (drepturi de autor), iar cartea este destinată exclusiv utilizării ei în scop privat pe dispozitivul de citire pe care a fost descărcată. Orice altă utilizare, incluzând împrumutul sau schimbul, reproducerea integrală sau parţială, multiplicarea, închirierea, punerea la dispoziţia publică, inclusiv prin internet sau prin reţele de calculatoare, stocarea permanentă sau temporară pe dispozitive sau sisteme cu posibilitatea recuperării informaţiei, altele decât cele pe care a fost descărcată, revânzarea sub orice formă sau prin orice mijloc, fără consimțământul editorului, sunt interzise. Dreptul de folosință al lucrării nu este transferabil.

Drepturile de autor pentru versiunea electronică în formatele existente ale acestei lucrări aparțin persoanei juridice Editura Trei SRL.

Titlul original: EVERYTHING IS TUBERCULOSIS

Autor: John Green

All rights reserved including the right of reproduction in whole or in part in any form. No part of this book may be used or reproduced in any manner for the purpose of training artificial intelligence technologies or systems. This work is reserved from text and data mining (Article 4(3) Directive (EU) 2019/790).

This edition published by arrangement with Crash Course Books, an imprint of Penguin Young Readers Group, a division of Penguin Random House LLC

O.P. 16, Ghișeul 1, C.P. 0490, București

Tel.: +4 021 300 60 90 ; Fax: +4 0372 25 20 20

e-mail: comenzi@edituratrei.ro

www.edituratrei.ro

ISBN (print): 978-606-40-3103-7

ISBN (EPUB): 978-606-40-3179-2

Introducere

Gregory și Stokes

La cumpăna secolului al XIX-lea, James Watt, inventator și chimist scoțian, se lansa într-un proiect nou.

Dobândise deja faimă și succes pentru o inovație care făcea mai eficiente motoarele cu abur, o contribuție la revoluția industrială care avea să remodeleze radical istoria umană. Motorul cu aburi avea să ducă la toate celelalte inovații tehnologice, de la aerul condiționat la transportul aerian și AirPods, dar avea și să arunce în atmosferă peste un trilion de tone de dioxid de carbon, remodelând clima planetei. Inovația lui Watt purta în sine o putere atât de mare, încât cu numele lui a fost botezată o unitate de măsură a puterii. Tot Watt a adus și alte contribuții importante la panoplia de instrumente și cunoștințe ale omenirii, inventând un mecanism pentru reproducerea sculpturilor și dezvoltând noi strategii de producție a clorului pentru albirea textilelor.

Dar Watt spera ca noul proiect să fie cel mai important din câte crease până atunci. Dezvoltase o obsesie pentru găsirea unei soluții chimice care să trateze boala de plămâni pe care medicii vremii o numeau „ftizie“.

Fiica lui Watt, Jessy, murise de ftizie la vârsta de cincisprezece ani, în 1794. Iar acum fiul, Gregory, se îmbolnăvise și el și suferea de simptomele clasice: tuse persistentă, transpirație nocturnă, febră și împuținarea corpului care a dat bolii numele popular de „ftizie“.1 Gregory avea puțin peste douăzeci de ani, talent oratoric și reputația de a fi fenomenal de atrăgător: un prieten îl descria drept „pur și simplu cel mai frumos tânăr pe care l-am văzut vreodată“.

Într-o încercare disperată de a-l salva pe Gregory, Watt a contribuit la inventarea unui dispozitiv care alimenta plămânii cu oxid de azot, convins fiind că influențarea cantității de oxigen din corp avea să ajute la vindecare. Dar tratamentul s-a dovedit ineficace. După ani lungi de suferință, Gregory a murit de oftică în 1804, la 27 de ani.

În anul 1900, ftizia era cunoscută deja sub un nume nou: tuberculoză. În acel an s-a născut Stokes Goodrich, fratele bunicului meu matern, într-un sat din Tennessee. A crescut într-o casă de lemn construită de străbunicul Charles, doctor de țară, care străbătea călare ținutul Franklin și zi, și noapte, ca să ajute la nașteri și să livreze medicamente.

Stokes a fost un copil bolnăvicios. Pe atunci (ca și acum, la o adică), multă lume asocia bolile cu vreun neajuns, vreo lipsă sau greșeală din trecut. Era posibil ca doctorul să conchidă, așa cum a făcut un medic german la începutul secolului al XVIII-lea, că o femeie suferă de o boală posibil fatală pentru că „a lătrat-o tare un câine“. În cazul micuțului Stokes, incidentul cauzator a fost considerat faptul că un prieten de familie îi dăduse cafea și dulciuri. După aceea, Stokes „a căpătat o febră tifoidă atât de rea că n-am văzut om să sufere așa de grav și să-și mai revină“, își amintea străbunicul mai târziu, într-un scurt volum de memorii pe care l-a scris pentru familie.

În 1918, când avea 18 ani, Stokes a ajuns din nou în pragul morții, în timpul Marii Epidemii de Gripă, când s-a molipsit la serviciu, într-o fabrică de muniții. A supraviețuit, iar în 1920 s-a angajat la furnizorul de electricitate Alabama Power and Light, pentru care monta cabluri electrice. În anii 1920, a suferit atacuri dese, pe care le-a atribuit, plin de speranță, bronșitei. Dar tusea încăpățânată nu se mai dădea dusă, iar în cele din urmă, când a început să scuipe sânge, s-a dus la doctor.

Iată cum povestea străbunicul ce a urmat: „Stokes s-a dus la un doctor fain din Gadsden, Alabama, care i-a făcut o radiografie și i-a descoperit tuberculoză în vârful plămânului drept. Radiologul care a făcut poza mi-a spus: «Doctore Goodrich, fiul dumitale are tuberculoză miliară și în viața mea n-am văzut caz asemuitor care să trăiască mai mult de două luni.»

Stokes a fost internat într-un sanatoriu din Asheville, Carolina de Nord — unul dintre numeroasele orașe din SUA care erau un fel de colonii pentru tuberculoși. „Stokes a avut parte de cele mai bune îngrijiri în sanatoriu, dar starea i s-a înrăutățit constant, iar pe 18 mai 1930 a trecut râul și a mers la Domnul.“

Fratele bunicului avea atunci 29 de ani. Mă întreb adesea cum trebuie să se fi simțit străbunicul, după ce s-a pregătit o viață ca doctor, când nu și-a putut salva fiul de boală.

Avem puterea să iluminăm planeta pe timpul nopții, să refrigerăm artificial alimentele, să părăsim atmosfera Terrei și să ne învârtim în jurul ei prin spațiu. Dar nu-i putem salva de suferință pe cei dragi. Asta-i povestea istoriei umane după cum o văd eu: povestea unui organism care poate să facă foarte multe, dar nu și ce își dorește cel mai mult.

Au trecut două secole de la moartea lui Jessy și a lui Gregory Watt și mai mult de un secol de la moartea fratelui bunicului meu, Stokes. Chiar și în 2023, au pierit de tuberculoză peste un milion de oameni. De fapt, în anul acela boala a făcut mai multe victime decât malaria, febra tifoidă și războiul laolaltă.

Numai în ultimii 200 de ani, tuberculoza a provocat moartea a peste un miliard de oameni. Conform unei estimări din cartea lui Frank Ryan, Tuberculosis: The Greatest Story Never Told, a ucis aproximativ unu din șapte oameni dintre toți cei care au trăit vreodată. Covid-19 i-a luat locul drept cea mai letală boală infecțioasă din lume din 2020 până în 2022, dar în 2023 tuberculoza și-a recăpătat statutul deținut de-a lungul restului istoriei umane cunoscute. Cu cele 1 250 000 de vieți omenești pierdute, a devenit din nou cea mai letală boală infecțioasă a speciei. Ce diferă acum, față de 1804 sau 1904, este că tuberculoza este vindecabilă încă de la jumătatea anilor 1950. Știm cum să trăim într-o lume fără tuberculoză. Dar alegem să nu facem asta.

În 2000, medicul ugandez Peter Mugyenyi a ținut un discurs despre refuzul țărilor bogate de a extinde accesul la medicamente care tratează HIV/SIDA. În fiecare an mureau de SIDA milioane de oameni, deși terapia antiretrovirală sigură și eficace i-ar fi putut salva pe majoritatea. „Unde sunt medicamentele? Ele sunt fix unde nu-i boala“, a spus Mugyenyi. „Și unde-i boala? Boala e unde nu-s medicamentele.“

La fel și cu tuberculoza. Anul ăsta, mii de doctori vor trata milioane de pacienți TBC și, așa cum străbunicul meu nu și-a putut salva fiul, nici ei nu-și vor putea salva pacienții, pentru că tratamentul se află unde nu-i boala, iar boala se află unde nu-i tratamentul.

Cartea de față vorbește despre acel tratament: de ce l-am descoperit abia în anii 1950 și de ce, în deceniile scurse de atunci, am permis să moară de TBC peste 150 000 000 de oameni. Am început să scriu despre tuberculoză pentru că voiam să înțeleg cum e posibil ca o boală să modeleze tacit o vastă parte a istoriei omenirii. Pe parcurs, însă, am aflat că tuberculoza este atât o formă, cât și o expresie a nedreptății. Am mai aflat că percepția noastră despre boală ne influențează societățile și prioritățile. James Watt credea că ftizia este o incapacitate mecanică a plămânilor de a absorbi gaze în proporția corectă. Străbunicul credea că starea slabă de sănătate a fiului său fusese cauzată de consumul de cafea și dulciuri în copilărie. Alții aveau să perceapă tuberculoza ca pe o boală moștenită care afectează anumite tipuri de personalități. Alții, iarăși, aveau să afirme că este cauzată de posesia demonică, de aerul otrăvit, de judecata lui Dumnezeu sau de whiskey. Și fiecare dintre concepțiile acestea despre tuberculoză au determinat nu doar felul cum au trăit și au murit oamenii cu tuberculoză, ci și cine a trăit și a murit din pricina ei.

În prezent, știm că tuberculoza este o infecție cauzată de o bacterie. Se transmite pe calea aerului: se răspândește de la om la om prin particule minuscule din tuse, strănut sau exhalare. O poate contracta oricine; de fapt, s-au molipsit de ea de-a lungul vieții între un sfert și o treime dintre toți oamenii în viață. La majoritatea, infecția va rămâne pasivă toată viața. Dar până la 10% dintre cei contaminați se vor îmbolnăvi în cele din urmă — fenomen pe care îl numim „tuberculoză activă“. Au un risc mai mare să dezvolte tuberculoză activă cei cu sistemul imunitar slăbit de alte probleme de sănătate, precum diabetul, infecția cu HIV sau malnutriția. De fapt, dintre cele 10 milioane de persoane infectate cu tuberculoză în 2023, mai bine de 5 milioane sufereau și de malnutriție. Și pentru că boala se răspândește extraordinar de bine în condiții de trai și de muncă aglomerate, cum sunt cartierele sărace și fabricile prost aerisite, tuberculoza a ajuns să fie considerată o boală a sărăciei, care înaintează pe o cale deschisă de noi, a nedreptății și inechității.

Lumea în care trăim azi este o rezultantă a tuturor lumilor în care am trăit anterior. Pentru mine, cel puțin, istoria și prezentul tuberculozei dezvăluie nebunia, geniul, cruzimea și compasiunea oamenilor.

Soția mea, Sarah, spune deseori în glumă că, în mintea mea, totul e despre tuberculoză și tuberculoza e despre tot. Și are dreptate.

1 Din grecescul phthisis — „consumare“, „veștejire“. (N.r.)